Вторник, 25.09.2018, 04:24
Facultatea de Istorie şi Filosofie Gr. V
Главная | Регистрация | Вход Приветствую Вас Гость | RSS
Мeniul Saitului
Categoriile
Мои статьи [0]
Filosofi [50]
Viata si activitatea marilor filosofi
Chat
Statistic

Онлайн всего: 1
Гостей: 1
Пользователей: 0
Intrare
Главная » Статьи » Filosofi

Averroes

Averroes (n. 1126 în Cordoba (Spania) - d. 11 decembrie 1198 în Marrakech, în Maroc, a fost unul din cei mai importanţi filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemeni, medic, teolog şi expert în jurisprudenţa islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.

Numele său original în arabă este ابوالوليد محمد بن احمد بن محمد بن رشد - Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd.

Prezentare

Averroes a beneficiat de educaţie în oraşul natal, unde tatăl şi bunicul său au deţinut poziţia de cadiu (judecător civil), jucând un rol important în istoria politică a Andaluziei. A studiat. într-o bună măsură cu Ibn Tufayl, teologia, jurisprudenţa, medicina, matematica şi filosofia, îndeplinind, la rândul său, funcţia de judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, aşa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziţia lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creştină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influenţele platonice şi neoplatonice şi în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelenţă. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creştin, l-au înţeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învăţăturile lui Averroes l-au influenţat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn 'Arabi.

Opera

Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerenţa incoerenţei (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180, în care apără filosofia lui Aristotel de afirmaţiile lui Al-Ghazali din lucrarea Incoerenţa filosofilor (Tahāfut al-falasifa)

Filosofia lui Averroes

Sistemul filosofic al lui Averroes încearcă să reconcilieze filosofia lui Aristotel cu Islamul. Conform lui,nu există nici un conflict între religie şi filosofie. Există astfel două căi distincte de atingere a Adevărului: calea filosofiei şi cea a religiei.

Punctul de pornire al filosofiei lui Averroes este consideraţia că psihologia lui Aristotel fusese complet răsturnată de către Avicenna atunci când acesta operase o separaţie între intelectul activ şi intelectul pasiv. Moştenirea averroistă în materie de interpretare aristotelică va consta deci în semnificaţia acordată acestei doctrine.

Predecesorul său, Avicenna, învăţase că Intelectul activ este universal şi separat, în vreme ce Intelectul posibil este neseparat şi inerent sufletului individual. Averroes, bazându-se pe faptul că Aristotel susţine uneori caracterul separat al intelectului pasiv iar alteori îl neagă, spune că trebuie să fie vorba despre lucruri diferite. Există, într-adevăr, un intelect activ şi unul pasiv (pe care Averroes îl va numi material sau posibil), dar nici unul dintre acestea nu este identic cu sufletul individual ca formă a corpului. Forma corpului este individuală şi, precum orice formă corporală, trebuie să dispară odată cu corpul, ceea ce înseamnă că nici intelectul activ, nici cel posibil, nu au fost niciodată forme ale corpului. Sufletul individual este prin urmare muritor în vreme ce intelectele activ şi posibil sunt eterne; ele sunt „separate” de sufletul individual şi sunt universale, ceea ce înseamnă unice pentru toţi oamenii.

Astfel, în locurile în care Aristotel vorbise despre un intelect pasiv ca parte a sufletului individual şi deci coruptibil, el se referise, spune Averroes, la imaginaţie, care este legată de senzaţie, o facultate somatică, adică pieritoare. Aceasta este numită intelect pasiv, distinct de cel posibil, care este separat. El considera că Alexandru din Afrodisia se înşelase atunci când redusese Intelectul posibil la o simplă dispoziţie a sufletului individual. Intelectul posibil poate fi înţeles ca o dispoziţie, dar una exterioară individului.

Termenii „posibil”, „material”, utilizaţi în mod tradiţional pentru desemnarea Intelectului pasiv nu reprezintă la Averroes decât alte denumiri pentru un Intelect Unic, universal, care este activ atunci când abstrage speciile inteligibile şi este posibil sau material atunci când este pacientul unui act extrinsec. El furnizează intelectului activ acel ceva în care ideile sunt „depozitate” .

Individul nu posedă decât un intelect pasiv, o simplă predispoziţie naturală de a primi inteligibilele („imaginaţia”), dar care nu este receptivă prin sine. Această predispoziţie este corporală (deci pieritoare), iar activarea ei se produce prin contactul cu intelectul agent universal. Astfel încât, pentru a fi posibilă cunoaşterea, intelectul pasiv trebuie luminat de intelectul agent sau activ.

Întâlnirea dintre intelectul agent universal şi intelectul pasiv al individului pune în funcţiune predispoziţia corporală numită intelect pasiv sau imaginaţie şi dă astfel naştere unei receptivităţi faţă de inteligibil. Această receptivitate este, de fapt, intelectul pasiv al individului, care nu este altceva decât intelectul agent particularizat într-un suflet individual.

Pentru a desemna intelectul individual ca receptivitate dobândită, Averroes utilizează termenul de Intelect dobândit sau adept (Intellectus adeptus sau acquisitus), prin aceasta înţelegând mintea umană individuală aflată în comuniune cu Intelectul activ universal. Astfel, în timp ce Intelectul activ este numeric Unul, Intelectele adepte sunt numeric egale cu sufletele individuale care au reuşit să intre în comuniune cu Intelectul Universal. Această comuniune are sensul de contiguitate, adică contact care anulează separarea. Intelectele individuale care au atins starea de Intelect adept sunt un fel de „oglinzi”, în lume, ale intelectului universal. Ele răspândesc adevărul unic aşa cum corpurile luminate de soare răspândesc mai departe lumina acestuia.

Receptarea ideilor lui Averroes de către filosofia creştină

Acest tip de doctrină         conducea, mai întâi, la anularea conştiinţei individuale. Nu se mai poate afirma „eu gândesc” în momentul în care mintea individuală este un fel de vehicul al unui intelect universal.

În al doilea rând, teoria duce la un monopsihism cosmic, adică ideea că nu există decât o singură minte universală. Nu se mai poate susţine, în acest context, eternitatea sufletului individual care, pentru creştini, este un dat fundamental. Averroes cunoştea această consecinţă şi spusese că nemurirea sufletului individual este numai un adevăr de credinţă, nu unul absolut. Adevărul absolut este accesibil numai Intelectului adept, în vreme ce mintea individuală posedă un adevăr secund, util pentru manifestarea credinţei dar neidentic cu primul. Aceasta este teoria dublului adevăr.

Într-o primă etapă interpretările lui Averroes au găsit adepţi în lumea creştină pentru ca apoi să fie puse la îndoială. Sfântul Toma din Aquino, deşi utilizează intens comentariile sale, avertizează că ele au pervertit tradiţia peripatetică.

Категория: Filosofi | Добавил: Z_AndrerY (18.11.2009)
Просмотров: 213 | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Имя *:
Email *:
Код *:
Saite si carti
  • Sait de Filosofie in Limba Rusa
  • Vox Philosophiae
  • Siteul unui student de la USM
  • Revista cu filosofie
  • Revista de filosofie antica
  • Sait Cu Citate Filosofice
  • Saitul Universităţii de Stat din Moldova
  • Becul Nevozut
  • -------------------------------------------------CĂRŢI
  • OMUL GREC J.P. Vernant
  • Coran
  • Faust de Johann Wolfgang von Goethe
  • Andrei-Cosmovici-PSIHOLOGIE-GENERALA
  • Copyright MyCorp © 2018
    Сделать бесплатный сайт с uCoz