Democrit

Democrit

Democritos (greacă: Δημόκριτος) (c. 460 - c.370 î.Hr.), a fost filosof grec presocratic.

Democrit este un important filozof grec, descendent al unei bogate familii din Abdera, Tracia. Democrit a călătorit mult (Grecia, Egipt, Persia), a revenit apoi în cetatea natală unde a devenit celebru prin vastitatea şi enciclopedismul cunoştinţelor sale.

Democrit a preluat teoria atomistă a dascălului său, Leucip, dezvoltând-o într-un adevărat sistem filosofic, conform căruia la baza lumii se află atomii, care coincid cu realul - plinul (to on), şi vidul, neantul - golul (to menon). Atomii sunt particule solide, indivizibile, imperceptibile, necreate şi eterne, în continuă mişcare; din combinarea lor, iau naştere toate lucrurile care alcătuiesc universul (atât corpurile materiale cât şi sufletul uman).

Spre deosebire de alţi filosofi care credeau într-o lume unică, având pământul în centru, Democrit formulează teza lumilor infinite. Democrit a primul care a afirmat că forţa motrice a istoriei omenirii este nevoia (chreia), necesităţile oamenilor. Democrit a emis ideea dezvoltării ascendente a societăţii omeneşti. Poziţia lui Democrit era anti-teza mitului despre epoca de aur şi decăderea permanentă a umanităţii.

Opera sa, extrem de bogată şi variată (peste 50 de tratate), se distinge prin claritatea lingvistică şi eleganţa stilului, Cicero comparându-l pe Democrit cu Platon în această privinţă. Diogene Laerţiu menţionează titlurile a 12 tratate ale lui Democrit despre matematică (Geometrika, Arithmoi - Numere etc), 16 de fizică (Cosmographie, Perton planeton - Despre plante), 8 de etică (Peri andragathias e Peri aretes - Despre bărbăţie sau despre virtute; Peri euthymies - Despre bucurie), 8 de muzică (Peri rythmon kai harmonies - Despre ritmuri şi armonie), grupate în tetralogii.

Gândirea lui Democrit, cel mai de seamă filosof materialist al lumii antice, a exercitat o puternică influenţă de la Epicur şi Lucreţiu până la Francis Bacon, Galileo Galilei şi Leibniz.

Eleaţii au pregătit drumul spre atomismul materialist, prin viziunea lor despre o materie constantă şi imobilă, care nu poate fi sesizată decît de gân­dire, aceasta fiind singura modalitate care este există cu adevărat şi care se deosebeşte de schimbarea înşelătoare a aparenţelor senzoriale. Pitagoreii au pregătit de asemeni drumul spre ideea că toate calităţile senzoriale trebuie să fie reduse la anumite relaţii numerice între formele corpurilor. Atomiştii au putut să formuleze, datorită aces­tor idei, un concept clar despre cum trebuie gândită materia ca ultimul fundament al tuturor apariţiilor. Cu formularea acestui concept, materialismul a fost desăvârşit ca teorie consecventă a apariţiei lucrurilor din materie. Pasul acesta a fost îndrăzneţ şi cu urmări importante pentru isto­ria filozofiei şi a ştiinţei. Este pasul pe care l-a făcut Democrit.

Viata si opera

Democrit (cca. 460-360 I.Hr.) a fost un cetatean al coloniei ionice Abdera asezata pe coasta tracica. De aceea el a capatat si numele de "Abderitul". Orasul in care s-a nascut Demo­crit era un infloritor centru comercial si cultural; tatal lui era nespus de bogat si de aceea se poate presupune ca Democrit s-a bucurat de o educatie aleasa, desi o legenda il prezinta ca fiind instruit de catre un mag persan.

Se relateaza ca Democrit si-ar fi cheltuit toata averea in calatorii indepartate (mai ales in Egipt si Orient). Intors la Abdera sarac, el a fost ajutat de catre fratele sau. In curind dupa intoarcere, Democrit a devenit vestit in urma intelepciunii de care dadea dovada, fiindca si el a fost un spirit universal si un savant ilustru, care a stapinit toate domeniile stiintei. Facind abstractie de legendele si stirile necontrolate despre personalitatea lui, sigur se poate spune numai ca intreaga viata Democrit si-a inchinat-o studiului. Unii istorici ai filozofiei reprezinta ideea ca Aristotel si-ar fi cistigat imensa sa stiinta si din studiul ope­relor lui Democrit.

Este interesant, de remarcat ca un savant de talia lui Democrit a spus totusi : "Nu multimea de cunostinte este vrednica de nazuit, ci bogatia intelectului". Iar atunci cind el vorbeste despre sine, nu se mindreste cu scrierile sale ci el se mândreste cu "autopsia" si cu relatiile pe care le are cu alti savanti si cu metoda matematica. "Intre contemporanii mei - zice Democrit - eu am cutreierat cea mai mare parte de pamint pentru a cerceta ceea ce este mai departe si am vazut cele mai multe tari si laturi ale cerului, am ascultat cei mai multi filozofi, iar in demonstratiile si constructiile geometrice nu m-a intrecut nimeni; nici chiar geometrii Egiptului, printre care eu am peregrinat timp de cinci ani ca strain".

Nu cunoastem cauza care a facut ca in filozofia greaca Democrit sa nu fie tocmai asa de apreciat. Posibil ca lipsa lui Democrit de ambitie sa fi contribuit intr-o larga masura la aceasta, caci intre maximele lui se gaseste si aceasta : "Cine contrazice din placere si face multe cuvinte, nu este incapabil sa invete ceva de folos".

Despre faptul ca Democrit ar fi intemeiat o scoala filozofica nu stim nimic. A scris insa nespus de multe lucrari, dintre care nu ni s-au pastrat decit cea 300 de fragmente. Din relatarile acelora care au cu­noscut opera lui Democrit, aflam ca el scria clar si foarte sistematic. Cea mai vestita lucrare a acestui abderit a fost (dupa Diog. Laert., IX, 41) "Mikros dikosmos". Ea este des citata de Epicur. De asemenea si Aristotel il citeaza foarte des, dar aceasta mai ales ca sa-1 combata si nu totdeauna cu aceeasi obiectivitate. Dimpotriva, Platon nu-l amin­teste, dar polemizeaza cu conceptia materialista.

Asupra filozofiei lui Democrit avem insa destule date ca s-o putem cunoaste si aprecia. Simburele acesteia il constituie atomistica, pe care desi n-a descoperit-o Democrit, este totusi meritul lui de a o fi dez­voltat si fundamentat.

Atomistica democriteana

De la inceput trebuie sa subliniem faptul ca si Democrit lupta cu aceeasi problema ca si maestrul sau Leucip. Problema aceasta consta in a deduce lumea experientei din principiile gindirii. De acord cu Parmenide, Democrit este de parere ca multiplicitatea si schimbarea lucrurilor din lume trebuie sa fie fundamentata pe o existenta neschimbatoare, netrecatoare, unitara si de acelasi fel. Dar, dupa parerea lui Democrit, pentru a se putea men­tine totusi legatura cu lumea senzoriala, acest temei metafizic trebuie sa fie accesibil determinarii; el nu trebuie sa fie gindit ca ceva nemiscat si intr-o forma nedefinita, ci el trebuie sa aiba toate calitatile pe care le au si lucrurile din lumea reala, ceea ce inseamna intindere si miscare in felul acesta Democrit a ajuns si el la conceptul de atom. Dupa cum credea si Leucipp, si pentru Democrit atomii sint cele mai mici particele ce nu mai pot fi impartite, ale lucrurilor din lumea fizica. Atomii ai o forma, ordine, si o pozitie. Marimea lor este diferita, iar ca durata ei sint eterni. Lucrurile sint constituite din acesti atomi intre care se gasesc si spatii goale. Pe temeiul acestor spatii goale se fundamenteaza divizibilitatea atomilor. Insa atomii nu mai au nici un spatiu gol in structura lor si de aceea ei sint invizibili desi, curios lucru, Democrit le atribuie intindere. Ca si Leucipp si Democrit afirma ca atomii se deosebesc intre ei numai dupa forma, caci ei nu mai au nici o alta calitate. In ceea ce priveste forma lor atomii sint foarte diferiti. La inceput acestia se gaseau raspinditi haotic in spatiu gol, apoi - Democrit, ca si Leucipp, nu ne spune cauza - atomii au format virtejuri si prin unire au format lumea si lucrurile din aceasta.

Democrit afirma ca si Leucipp ca si gindirea este constituita tot din atomi, fiindca toate fenomenele sufletesti se fundamenteaza pe atomi sufletesti, ce se deosebesc de ceilalti atomi numai prin faptul ca au o forma sferica, de unde si capacitatea acestora de a se misca mai cu repeziciune. Atomii sufletesti sint inruditi cu atomii focului. De aceea, atomii sufletesti nu se pot misca decit numai in stare uscata in stare umeda ei isi pierd calitatile spirituale.

In organele omului atomii indeplinesc anumite functiuni : in creier se afla gindirea, in inima minia, in ficat poftele. Prin respiratie omul ia atomi din aer, prin expiratie el elimina atomi. Pe acest proces se bazeaza viata. Atomii sint datul ultim al vietii.

Democrit a plecat in consideratiile lui de la problema materiei perntru a solutiona problema existentei. Rezultatul la care a poposit el fost teoria metafizica a atomilor, ce sint entitati ultime ; ultimul teme metafizic al tuturor lucrurilor. De aceea conceptia lui Democrit este un materialism metafizic. Iar fiindca acest filozof nu mai admite un alt principiu ca temei al lumii alaturi de materie, conceptia lui se mai numeste si monism materialist. Principiile fundamentale ale acestui monism materialist sint urmatoarele: l". Din nimic nu se poate naste nimic , nimic din ceea ce este nu poate fi distrus. Orice schimbare este numai unirea si despartirea de parti.

In acest principiu formulat de genialul Abderit se cuprind doua idei, cu care opereaza si fizica moderna, si anume: ideea ca nimic nu se distruge, ci totul se transforma, cit si ideea despre constanta energiei. Principiul se gaseste si la Kant ca cea dintii "analogie a experientei". El are o valabilitate axiomatica si se gaseste, intr-un chip nu prea clar, si la alti filozofi antesocratici. Nemarginitul lui Anaximandru, din care se produce totul, focul originar al lui Heraclit in care se distrug lumile schimbatoare, pentru ca sa se produca din nou din acesta, nu sint alt­ceva decit incorporari ale substantei ce ramine in veci identica cu sine. Parmenide din Elea a negat orice devenire si disparitie. Pentru acesta schimbarea este o aparenta. Dar prin aceasta in filozofia antica greaca s-a nascut o contradictie intre aparenta si existenta, la care filozofia nu putea sa ramina. Afirmarea uneia dintre teze ducea la negatia celei­lalte. Caci intrebarea este: cum se face ca dintr-o existenta neschim­batoare se produce aparenta ? Empedocle si Anaxagora au cautat sa inlature aceasta contrazicere, prin aceea ca acestia au redus produce­rea si disparitia lucrurilor la amestecarea si despartirea elementelor. Atomistica a dezvoltat aceasta idee intr-o forma intuitiva si a facut-o un fel de piatra din capul unghiului a filozofiei. Si ea a facut acest lucru slujindu-se de principiul necesitatii.

Nimic nu se intimpla din intimplare, ci totul dintr-un temei si aceasta cu necesitate

Temeiul despre care vorbeste Democrit nu este altceva decit legea mecanica-matematica ce dirijeaza atomii in miscarea lor cu o necesitate inexorabila. Aristotel ii obiecteaza lui Democrit ca, prin sublinierea acestui principiu, acesta a vrut sa deduca totul, neglijind total orice italeologie numai din necesitatea maturii. Baoon de Verudiam dimpotriva il lauda tocmai pentru ca a dedus lumea si lucrurile din necesitatea naturii. Intr-adevar, Democrit era constient ca postu­larea necesitatii naturale constituie una din conditiile esentiale ale po­sibilitatii cunoasterii naturii.

Nu exista altceva decit atomi si spatiul gol, totul altceva este parere

Fr. Al. Lange crede ca in aceasta afirmatie se afla cuprinsa atit latura tare cit si cea slaba a oricarei atomistici. Este adevarat ca gratii atomisticii si a principiilor enuntate de aceasta, stiinta in general si ma ales stiintele naturii in special au putut face progrese uriase in cunoas terea lumii si a fenomenelor acesteia. Dar cu toate acestea ea n-a, putut gasi, si n-are nici o perspectiva sa gaseasca, o punte intre fenomenele materiale si cele sufletesti, ce se petrec in creierul fiintelor care gindesc constient.

Democrit a fost influentat in conceptia sa despre calitatile senzoriale de catre eleati. Acestia au negat posibilitatea miscarii si a schimbarii, pe care le-au declarat a fi aparenta si anume o aparenta identic cu nimicul. Democrit s-a marginit sa faca o asemenea apreciere numai cu privire la calitatile senzoriale. El zice : "Dulcele, amarul, caldul, frigul si culoarea constau numai dintr-o parere ; in realitate nu exista decit atomi si spatiul gol".

Atomii sint intr-un numar nemarginit si cu forme nemarginit de felurite. Fiind intr-o vesnica miscare de cadere prin spatiul nemarginit, atomii mai mari, ce cad mai repede, se izbesc de cei mai mici in virtejurile si miscarile ce se produc cu aceasta ocazie inseamna inceputul formarii lumii. In felul acesta se formeaza si dispar iarasi una linga alta si una dupa alta nenumarate lumi.

Genialitatea acestei viziuni despre lume a fost socotita in antichitate ca fiind ceva fantastic si ea n-a fost inteleasa nici chiar de un ginditor de talia lui Aristotel, care credea ca in afara de lumea inchisa in sine nu mai poate exista o alta. Dar ideea aceasta a fost reluata de Epicur si Lucretiu si de alti filozofi materialisti.

Deosebirea dintre lucruri se fundamenteaza pe deosebirea dintre atomii ce le constituie, asadar, deosebirea de numar, marime, forma si ordine ; o alta deosebire a atomilor nu are loc. De asemenea atomii nu au "stari interne", ei se influenteaza reciproc numai prin apasare : impingere.

Am aratat mai sus ca Democrit declara ca, calitatile senzoriale sint numai aparente. El a jertfit latura subiectiva a fenomenelor, cu scopul de a accentua cu atit mai mult latura lor obiectiva. Democrit reprezinta ideea - confirmata de chimia si fizica atomica - ca perceptiile noastre subiective despre lucruri se bazeaza pe "schema" in care sint aranjati atomii in acestea.

Sufletul în concepţia lui Democrit

Sufletul este constituit din atomi fini, netezi, rotunzi, asemenea cu aceia ai focului. Acesti atomi sint cei mai rapizi si prin miscarea lor, ce intrepatrunde intreg corpul, se produc toate fenomenele vietii. Deci, pentru Democrit, sufletul este o materie speciala ; o materie ce este raspindita in intreg universul, in care se produc fenomenele calorice si ale vietii. Interesant este ca Democrit cunoaste deosebirea dintre corp si suflet si el opereaza cu aceasta deosebire - dupa cum vom vedea - in etica sa. Sufletul este totusi esentialul in om, in timp ce corpul este numai un invelis al sufletului. "Frumusetea corpului are ceva animalic, daca acesta este lipsit de spirit" si "fericirea si neferi­cirea se afla in sufletul tau", zice Democrit. Dar sa nu anticipam asupra conceptiei democritiene despre suflet.

Democrit n-a facut o teorie a sufletului, pentru a face din acesta un principiu mai adinc, pentru a putea sa lamureasca fenomenele naturii. Pentru acesta sufletul nu este o forta ce creeaza lumea, ci el este o materie linga alte materii. Empedocle a facut din rationalitate o calitate interioara a elementelor. De­mocrit, dimpotriva, considera ratiunea "numai un fenomen ce urmeaza din constitutia matematica a anumitor atomi in relatie cu alti atomi". Acesta este un merit al lui Democrit caci orice filozofie, ce vrea sa atace serios problema lumii fenomenale, trebuie sa se intoarca la acest punct.

Asadar, pentru Democrit, sufletul este, ca si la Diogene din Apollonia, constituit dintr-o materie speciala. Aristotel persifleaza aceasta conceptie si felul in care Abderitul intelege ca corpul misca sufletul, si el face acest lucru slujindu-se de o asemanare. Dedalos a trebuit sa faca un tablou miscator al Afroditei. Actorul Filipos istori­seste ca acestuia i-a reusit sa faca acest lucru, prin aceea ca Dedalos probabil ca a turnat in tablou argint viu. Tot asemenea, zice Aristotel, a procedat si Democrit: omul este determinat in interiorul sau prin m-scarea atomilor. Asemanarea intrebuintata de Aristotel nu loveste intru totul conceptia lui Democrit, dar ea poate sluji totusi ca sa fie lamurite doua principii importante in stiintele naturii. Aristotel ii obiec­teaza lui Democrit, pentru a dovedi ca sufletul determina si misca pe om prin alegere si gindire. Apoi ca intreaga noastra intelegere este fun­damentata pe specialul din aparitii si pe legea generala in lumea feno­menelor. Consecinta ultima este orinduirea actiunilor rationale in aceasta serie de zale. Democrit a tras aceasta consecinta pe care Aristotel n-a inteles-o.

Conceptia lui Democrit despre suflet si spirit nu s-a nascut dintr-o nazuinta generala de a ajunge la un "principiu mai adinc" pentru exem­plificarea lumii, caci el a considerat, asadar, spiritul ca o materie alaturi de alte materii si nu ca o forta ce formeaza lumea.

Etica democriteana

Etica lui Democrit este eudaimonista si se afla in concordanta cu materialismul sau, cu toate, ca, dupa cum vom vedea, el situeaza sufletul mal presus de corp. Printre maximele sale morale, ce ne-au ramas intr-un numar mult mai mare decit frag­mentele ce au in vedere fenomenele naturii, se afla unele ce exprima o intelepciune tot asa de veche ca si popoarele. Democrit reprezinta aceasta intelepciune intr-o forma populara in sens practic, ce poate fi redusa la citeva principii.

Pentru Democrit fericirea sau nefericirea depinde exclusiv de om . Fericirea consta in linistea plina de veselie a sufletului, pe care omul o poate realiza numai prin stapinirea asupra poftelor si asupra instinctelor. Caci "fericirea si nefericirea se afla in suflet" "Fericirea nu se afla in aceea ca posezi cirezi ori aur. Locuinta unui suflet fericit se afla in suflet". Democrit numeste feri­cirea "buna dispozitie", "omenie", "echilibru" si "liniste sufleteasca". Masura in toate si puritatea inimii, cultivarea spiritului si dezvoltarea inteligentei dau fiecarui om posibilitatea ca, cu toate schimbarile vietii, sa realizeze aceste virtuti.

Conditia ca omul sa ajunga la fericire este ca el sa tina masura in toate placerile (cele senzoriale nu asigura decit o satisfactie scurta) si sa realizeze armonia vietii. Caci lipsa si belsugul obisnuiesc sa se trans­forme in contrariul lor si sa produca astfel crize sufletesti adinci. Sufle­tele ce sint miscate de contradictii adinci nu sint nici armonioase si nici bine dispuse. De aceea trebuie sa ne multumim cu ceea ce putem ajunge si sa ne multumim cu ceea ce este prezent... "Sa alungam din sufletul nostru invidia, gelozia si ura".

Omul este fericit atunci cind este mereu aplecat sa actioneze dupa ceea ce este drept si in conformitate cu legea si prin aceasta poate fi vesel, puternic si lipsit de griji atit ziua cit si noaptea. Dimpotriva, acela care desfide legea si nu-si face datoria totul ii trezeste scirba, mai ales atunci cand isi aduce aminte de faptele sale rele ; acesta este mereu plin de frica si se blestema.

Dupa cum se poate vedea din fragmentele de mai sus, Democrit reprezinta ideea ca cel mai inalt bun, spre care trebuie sa nazuiasca omul, este fericirea ce consta intr-o veselie continua a sufletului. Cel mai bun lucru pentru om este sa se bucure cit mai mult si sa se mihneasca cit mai putin. Desi hedonist, hedonismul lui Democrit este departe de hedonismul lui Epicur, sau de egoismul reprezentat de catre materialistii sec. al XVIII-lea. Eticii lui Democrit ii lipseste numai crite­riul moralei idealiste : un principiu al actiunilor umane, care isi are originea numai in constiinta. Ce este bine si ce este rau, drept si ne­drept lui Democrit i se pare de la sine inteles, fara de nici o consideratie teoretica ; ca linistea vesela a sufletului care este cel mai inalt bun, poate fi realizata numai prin gindire cinstita si prin fapta tot atit de cinstita, sint principii ce-si au originea in experienta, iar temeiul, dupa care sau care justifica nazuinta noastra dupa aceasta armonie interioara, se afla in fericirea individului.

Deci Democrit reprezinta o conceptie morala destul de inalta fata de predecesorii sai. Caci nu bucuriile externe ca bogatia, gloria si alte bunuri produc fericirea adevarata. Fericirea se afla numai in suflet si de aceea acesta formeaza partea cea mai nobila din om. Cine iubeste bunurile sufletesti iubeste divinul si ceea ce este durabil. Cine iubeste bunurile corporale iubeste ceea ce este omenesc si trecator si ca atare lipsit de valoare. Pentru a ajunge la fericire este necesara intelepciunea, singura care poate asigura echilibrul sufletesc, din cauza ca, pentru a ajunge la o dispozitie fericita si echilibrata, omul trebuie sa se deprinda la cumpatare in placeri. Echilibrul sufletesc este o urmare a virtutilor si el este stricat mai ales de pofte si dorinte, pe care omul nu le poate realiza. Din aceasta pricina omul sa nu nazuiasca decit ceea ce este po­sibil sa si realizeze. Zeii ii dau omului numai ceea ce este bun, raul isi are originea, dupa Democrit, in lipsa de intelepciune a omului. Prim ceea ce este prea mult in pofte si in placeri se strica echilibrul sufle­tesc si el nu-si mai poate pastra "ataraxia", care este o conditie a feri­cirii adevarate. Numai cunoasterea poate garanta cea mai inalta mul­tumire. Patria inteleptului este universul. Totusi Democrit pune mare pret pe jertfelnicia pentru comunitate si pe o conducere de stat buna. Dar fara cumpatare si masura si intelepciune nu e posibila fericirea. Aderentii lui Democrit sint: Nessas, Metrodoros din Chios, Anaxarchos, Diogene din Smirna, Nausifanes. Innoitorul atomismului este Epicur.