Marc Aureliu
Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antonină, între anii 161 şi 180 p.Chr., şi filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
Biografie
Marc Aureliu s-a născut la 26 aprilie 121 la Roma, fiu al lui Annius Verus. Era nepot prin alianţă al viitorului împărat (între anii 138-161) Antoninus Pius, care l-a adoptat la dorinţa împăratului Hadrian, predecesorul său. După ce Antoninus Pius a devenit el însuşi împărat, l-a căsătorit în anul 145 pe Marc Aureliu din motive dinastice cu fiica sa, Annia Galeria (sau Faustina minoris) şi în anul următor l-a asociat la conducerea imperiului. În anul 161, Marc Aureliu devine el însuşi împărat.
Marc Aureliu: împărat roman
Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vremuri dificile,
trebuind să facă faţă unor amneninţări din diferite părţi. După ce
reuşeşte să înăbuşe în zona apuseană revoltele unor triburi germanice
şi britanice, este confruntat în anul 165 cu invazia parţilor
a provinciilor orientale ale imperiului. În timp ce fratele său prin
adopţiune, Lucius Verus - asociat la conducerea imperiului -, suferă
înfrângeri dezastruase, încredinţarea comenzii militare unuor generali
capabili, Statius Priscus şi Avidius Cassius, permite romanilor să
reprime atacurile parţilor, ocupându-le şi două oraşe principale, Seleucia şi Ctesifona. Triumful militar este celebrat la Roma, dar legiunile romane aduc cu ele din orient o teribilă epidemie de ciumă, cu grave consecinţe sociale şi economice. În zona Dunăreană, triburile germanice Marcomanii şi Sarmaţii ameninţă direct Italia de nord.
Statuia ecvestră a lui Marc Aureliu în Piazza del Campidoglio, Roma
Marc Aureliu preia direct conducerea operaţiilor militare, care vor dura mai mult de cinci ani, din 169 până în 175. Încurajat de un zvon fals, privind pretinsa moarte a lui Marc Aureliu, generalul Avidius Cassius, guvernator al provinciilor din zona Siriei, se proclamă în 175
împărat. Marc Aureliu se pregăteşte să pornească împotriva generalului
rebel, dar - înainte de a se ajunge la un război civil - Cassius este
omorît şi liniştea este restabilită datorită fidelităţii guvernatorului
Cappadociei, Martius Verus. Marc Aureliu încheie pace cu Sarmaţii şi se îndreaptă totuşi spre provinciile orientale, vizitează Cilicia, Siria şi Egiptul, apoi se întoarce prin Smirna şi Atena, unde se iniţiază - împreună cu fiul său Commodus - în misterele din Eleusis. În timpul acestei călătorii, moare soţia sa, Faustina. Întors la Roma, sărbătoreşte triumful asupra Marcomanilor şi Sarmaţilor, iar în 177
îl asociază pe Commodus la conducerea imperiului. În acelaşi an tebuie
să plece din nou în provinciile dunărene, pentru a reprima noi revolte
ale triburilor germanice. În anul 180, moare în urma unei boli infecţioase în oraşul Vindobona (azi Viena).
În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile imperiului în
strânsă colaborare cu Senatul şi a iniţiat o serie de reforme în
problemele administrative şi de drept,
a construit şcoli, spitale şi orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a
fost marcată de aspre persecuţii ale creştinilor, cum a fost cea din 177 la Lugdunum (azi Lyon).
Marc Aureliu: filosof
Încă din tinereţe, Marc Aureliu a primit o educaţie solidă în retorica greacă şi latină prin instructorii săi, Herodes Atticus şi Marcus Cornelius Fronto.
Cu acesta din urmă a întreţinut o bogată corespondenţă, în parte
păstrată până azi. Formaţia sa filosofică a fost marcată de doctrina stoică, reprezentată de Epictet, Apollonius din Calcedonia şi Sextus din Cheroneia. Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton ("Către mine însumi"), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes
("Meditaţii"), în 12 cărţi. Conţinutul lor are în special un caracter
moral, o filosofie practică pentru viaţa de fiecare zi. Ele exprimă
convingerea autorului, după care numai o viaţă morală după legile
naturii poate realiza liniştea interioară, mărinimia şi perfecţiunea.
Omul trebuie să tindă către ceea ce este util şi pe măsura comunităţii.
Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne
împovărează. Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în
continuă transformare, conform eternităţii în care totul se produce, se
reproduce şi se transformă la infinit.
Citate din Marc Aureliu
- Dacă un om ţi-a greşit cu ceva, gândeşte-te ce reprezentare are
el asupra binelui şi asupra răului pentru a comite acea greşeală.
- Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba,
curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, şi înţelepciunea de
a le putea distinge unele de altele.
- Consecinţele mâniei sunt mult mai grave decât cauzele ei.
Bibliografie
- Anthony R. Birley: Marcus Aurelius. A biography, Batsford, Londra, 1987
- Klaus Rosen: Marc Aurel, Rowohlt, Reinbek, 1997
|
