Michel de Montaigne
Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix (n. 28 februarie 1533 - d. 13 septembrie 1592) a fost unul din cei mai importanţi scriitori francezi ai Renaşterii. Este cunoscut ca fiind cel care a popularizat eseul
ca specie literară şi pentru uşurinţa cu care trecea de la speculaţii
intelectuale serioase la anecdote, unele cu caracter autobiografic.
Colecţia sa voluminoasă de „Essais” (cuvânt ce însemna propriu-zis „Încercări”)
conţine unele din cele mai influente eseuri din istoria literaturii
occidentale. Scrierile lui Montaigne au influenţat în mod direct
scriitori variind de la William Shakespeare la Ralph Waldo Emerson, sau de la Jean-Jacques Rousseau la Friedrich Nietzsche.
Pe timpul vieţii, Montaigne a fost apreciat mai mult pentru
calităţile sale ca om de stat decât pentru cele de scriitor. Tendinţa
afişată în eseurile sale de a divaga spre anecdote şi meditaţii
personale era văzută pe atunci ca un defect mai degrabă decât o
inovaţie, iar moto-ul său „Eu însumi sunt tema cărţii mele” a
fost privit de către scriitorii contemporani ca o formă de „răsfăţ”. Cu
timpul, însă, Montaigne va fi recunoscut ca cel care a exprimat, poate
mai bine ca oricare alt autor din timpul său, gândurile şi îndoielile
care îi frământau pe oamenii din epoca sa. Rămânând, într-o măsură
remarcabilă, modern şi în ziua de astăzi, încercarea lui Montaigne de a
analiza lumea prin intermediul unicului filtru implicit al său, propria
judecată, a făcut ca scrierile sale să fie mai accesibile decât cele
ale oricărui alt scriitor renascentist. Literatura non-ficţională
modernă îşi datorează în mare parte naşterea lui Montaigne, iar
scriitori de toate orientările continuă să se inspire din opera lui
Montaigne, datorită îmbinării reuşite a culturii şi a autobiografiei.
Viaţa
Montaigne s-a născut în regiunea Aquitania din Franţa, în cadrul moşiei familiei sale, într-un orăşel care în prezent se numeşte Saint-Michel-de-Montaigne, nu prea departe de Bordeaux. Familia lui era deosebit de înstărită : bunicul său, Ramon Eyquem, făcuse avere ca negustor de heringi şi cumpărase moşia în 1477. Tatăl său, Pierre Eyquem, a fost pentru un timp soldat romano-catolic în Italia, dobândind acolo o concepţie progresistă despre educaţie; de asemenea ajunsese primar în Bordeaux. Mama sa, Antoinette de Louppes, era fiica unui spaniol de origine evreiască
convertit la protestantism şi a unei mame romano-catolice. Deşi a trăit
mare parte din viaţa sa în apropierea fiului său, murind în urma
acestuia, Michel de Montaigne n-o menţionează deloc în operele sale. În
schimb, relaţia lui Michel cu tatăl său a jucat un rol important în
viaţa şi scrierile celui dintâi.
Încă din primii ani de viaţă, educaţia lui Michel de Montaigne s-a
bazat pe un plan pedagogic elaborat de tatăl său, care era consiliat de
prietenii săi umanişti.
La puţin timp după naştere, Michel a fost trimis într-o căsuţă pentru a
trăi primii trei ani de viaţă în cadrul unei familii de ţărani, „pentru ca”, conform tatălui său, „băiatul
să fie aproape de popor, să cunoască în mod direct condiţiile de viaţă
a oamenilor din popor, care au nevoie de ajutorul nostru”. După aceşti ani „spartani” alături de cei defavorizaţi, Michel a fost readus la castel. Prima sa obligaţie a fost să înveţe latină. De educaţia sa s-a ocupat un profesor privat german (un doctor numit Horstanus, care nu putea vorbi franceză),
care primise ordine, la fel ca toată lumea din castel, să i se adreseze
copilului numai în latină - şi chiar să discute între ei numai în
latină în prezenţa lui Michel. Studiul latinei a fost acompaniat de o
stimulare constantă a intelectului şi spiritului copilului. Ştiinţele
i-au fost prezentate prin intermediul jocurilor, conversaţiilor, a
exerciţiilor de meditaţie solitară etc., dar nu şi a cărţilor. Muzica a fost o prezenţă constantă în viaţa sa. Un „épinettier” (cântând la o ceteră
originară din regiunea franceză Vosges) îi însoţea mereu pe Montaigne
şi profesorul său, cântând o melodie de fiecare dată când băiatul
obosea sau se plictisea. Când nu dorea să asculte muzică, îşi putea
alege alt mod de relaxare : jocuri, somn, intimitate - important era ca
băiatul să nu fie obligat la nimic, dar în acelaşi timp să-şi utilizeze
fructuos libertatea.
În jurul anului 1539,
Michel de Montaigne a fost trimis să studieze în cadrul prestigioasei
şcoli private Collège de Guyenne, iar mai apoi a studiat Dreptul în Toulouse şi şi-a început cariera în sistemul legislativ. A fost consilier al Court des Aides of Périgueux, iar în 1557 a fost numit consilier în Parlamentul din Bordeaux (o instanţă înaltă). Din 1561 până în 1563 a trăit la curtea lui Carol al IX-lea al Franţei. În timpul activităţii sale la Parlamentul din Bordeaux, s-a împrietenit cu scriitorul umanist Étienne de la Boétie, a căui moarte din 1563 l-a influenţat profund pe Montaigne.
Montaigne s-a căsătorit în 1565; a avut cinci fiice, dar numai una dintre ele a ajuns la vârsta maturităţii.
La cererea tatălui său, Montaigne a început lucrul la traducerea operei „Theologia naturalis” a călugărului spaniol Raymond Sebond, pe care avea s-o publice în 1568, la un an după moartea tatălui său. Michel a moştenit Château de Montaigne, unde s-a stabilit începând cu 1570.
Una dintre realizările literare ale lui Montaigne anterioare publicării
eseurilor sale a fost editarea postumă a operelor lui Boétie.
În 1571
s-a retras din viaţa publică, refugiindu-se în Turnul Château-ului,
aşa-numita „citadelă” a lui Montaigne în care s-a izolat de problemele
sociale şi familiale. A început munca la „Eseurile” sale (publicate pentru prima dată în 1580)
retras în biblioteca sa enormă. La împlinirea vârstei de 38 de ani, pe
când se pregătea să intre în perioada de zece ani de izolare, a lăsat
următoarea inscripţie să troneze pe rafturile camerei sale de lucru :
"An. Christi 1571 aet. 38, pridie cal. mart., die suo natali,
Mich. Montanus, servitii aulici et munerum publicorum jamdudum
pertaesus, dum se integer in doctarum virginum recessit sinus, ubi
quietus et omnium securus quantillum in tandem superabit decursi multa
jam plus parte spatii, si modo fata sinunt, exigat; istas sedes et
dulces latebras, avitasque, libertati suae, tranquillitatique, et otio
consecravit."
Tradusă în română, ar suna cam aşa :
„1571 d.Hr., vârsta 38. Pe 28 februarie, ziua sa de naştere,
Michel de Montaigne, obosit de serviciul prestat Curţii şi de
îndatoririle publice, dar încă sănătos, s-a retras în sânul virginelor
erudite (n.t. Muzele). Acolo el va trăi în pace şi liber de griji, cu
respect pentru toate fiinţele, pentru tot restul vieţii, oricât de
puţin ar însemna asta; fie ca destinul să-i permită. Şi-a dedicat acest
cămin şi lăcaş privat, dulce moştenire ancestrală, libertăţii, liniştii
şi delectării sale.”
În timpul războaielor religioase din Franţa, Montaigne, el însuşi un
romano-catolic, a acţionat ca o forţă moderatoare, respectat atât de
regele catolic Henric al III-lea al Franţei, cât şi de Henric al Navarrei.
În 1578
Montaigne, a cărui sănătate fusese întotdeauna excelentă, a început să
sufere de pietre la rinichi, o boală ereditară în cazul său. În 1580 şi 1581, Monaigne a călătorit în Franţa, Germania, Austria, Elveţia şi Italia,
în parte pentru a se vindeca. A ţinut un jurnal detaliat, în care a
înregistrat diverse episoade şi diferenţieri regionale. Avea să fie
publicat mult mai târziu, în 1774, cu titlul „Jurnal de călătorie”.
În timp ce se afla la Roma, în 1581, Montaigne a aflat că fusese ales primar în Bordeaux; s-a întors în Franţa şi şi-a luat în primire funcţia, pe care a ocupat-o până în 1585, mediind între catolici şi protestanţi. Către sfârşitul mandatului său a avut loc o epidemie de ciumă.
Montaigne a continuat munca de reviziune a eseurilor. În 1588
l-a cunoscut pe scriitorul Marie de Gournay, care era un admirator al
operei sale şi care avea s-o editeze şi s-o publice mai târziu. Regele
Henric al III-lea a fost asasinat în 1589,
iar Montaigne a contribuit după aceea la menţinerea loialităţii
oraşului Bordeaux faţă de Henric al Navarrei, care va deveni regele Henric al IV-lea al Franţei.
Montaigne a murit în 1592
în Château de Montaigne şi a fost înmormântat în apropierea acestuia.
Mai târziu rămăşiţele sale au fost mutate la biserica Saint Antoine din
Bordeaux, care în prezent nu mai există. Inima lui este păstrată în biserica parohială Saint-Michel-de-Montaigne.
Secţia de discipline umaniste din cadrul Universităţii din Bordeaux a fost numită în onoarea sa.
| 
