John Locke

Filozofi occidentali Filozofia secolului XVII
John Locke
Nume - John Locke
Naştere - 29 august 1632 (Wrington, Anglia)
Deces - 28 octombrie 1704 (Essex, Anglia)
Şcoală/tradiţie - Empirismul britanic
Interese principale
Metafizică, Epistemologie, Filosofie politică, Filosofia minţii, Educaţie
Idei importante
nu există principii înnăscute
Influenţe	A influenţat
Platon, Aristotel, Toma de Aquino, Descartes, Hobbes	Mulţi filosofi politici de după el

John Locke (29 august 1632 - 28 octombrie 1704) a fost un filosof şi om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate şi epistemologie.

Biografie

S-a născut la Wrington, Anglia; studiază mai întâi la Londra, apoi trece la Oxford, manifestând o deosebită preferinţă pentru studiile exacte, medicină şi filosofie. În anul 1665 este secretar de legaţie la Cleve, pe lângă Sir Walter Van, dar pentru scurtă vreme, două luni. Întors de la Cleve în Anglia, cunoaşte un an mai târziu pe Lordul Anthony Ashley, care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se împrieteneşte şi în a cărui casă va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum şi pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis şi peripeţiile vieţii lui John Locke. Împărtăşind împreună cu acesta răspunderi politice, fiindu-i secretar şi atunci când prietenul său a fost Lord Cancelar cât şi atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit să-l urmeze pe Shaftesbury şi când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda în urma conflictului cu regele, unde trăieşte luându-şi diferite nume şi schimbând oraşele, pentru a nu fi descoperit, de la 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilhelm de Orania. Întorcându-se în patrie, el este numit mai întâi "Commissioner of appeals" iar apoi "Commissioner of trade and plantages". John Locke moare la Essex la 28 octombrie 1704.

Influenţe

Locke a continuat linia empiric-materialistă a lui Bacon şi Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă în teoria cunoaşterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influenţe, se intitulează: An essay concerning human understanding (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690. Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în această operă că toate cunoştinţele provin din experienţa senzorială. După el, mintea omului este la naştere ca o foaie nescrisă (white paper, void of all characters) (tabula rasa): În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în simţuri. Locke a făcut totuşi unele concesii idealismului, admiţând, alături de experienţa internă, ca un izvor de sine stătător al cunoaşterii şi formulând teoria calităţilor secundare, după care calităţile secundare (culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective şi numai calităţile primare (întinderea, figura, mişcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. Locke nu înţelegea specificul calitativ al raţiunii în raport cu simţurile şi rolul ei activ.

Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia raţiunea nu face decât să combine şi să separe ideile simple furnizate de simţuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de Bacon, drept întemeietor al metodei metafizice în filosofia modernă.

A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicţiilor sale, filosofia lui Locke a slujit drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât şi idealismului subiectiv a lui Berkeley.

Prin lucrarea sa Câteva păreri asupra educaţiei (1693), care a înrâurit puternic dezvoltarea pedagogiei în secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea în familie a unui gentleman de tip nou, purtător activ al spiritului întreprinzător burghez. Ideolog al compromismului încheiat între burghezie şi nobilime după revoluţia engleză din secolul al XVII-lea, Locke a fost un partizan al monarhiei constituţionale.

John Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent epistemologic care susţine că toate ideile noastre provin din simţuri, că îşi au fundamentul în experienţă. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoaşterii. El îşi propune în lucrarea lui fundamentală să dea o "cercetare asupra originii certitudinii şi întinderii cunoştinţei omeneşti, asupra temeiurilor şi gradelor credinţei, părerii şi asentimentului". În legătură cu problema originilor cunoştinţei, Locke ia o poziţie contrară raţionalismului.

Idei înnăscute

Teoria ideilor înnăscute este o teorie gnoseologică idealistă potrivit căreia în conştiinţa omului ar exista de la naştere, independent de experienţă, anumite idei (ex. ideea de număr, de mişcare, de întindere). Teoria ideilor înnăscute a fost suţinută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz şi de alţi filosofi. Ea a fost criticată de pe poziţiile senzualismului materialist de Locke, Condillac ş.a. Materialismul dialectic respinge teoria ideilor înnăscute, arătând că izvorul tuturor cunoştinţelor noastre sunt senzaţiile şi percepţiile, care reflectă lumea obicetivă.

Locke spune că nu există idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar şi nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simţurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoştinţele noastre. Avem pe de o parte percepţiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numeşte senzaţii (sensations), iar pe de altă parte avem percepţiile care ne relevează ceea ce se petrece în conştiinţa noastră şi pe care Locke le numeşte reflexii (reflections). Avem deci o experienţă externă şi una internă. Locke ţine să sublinieze că experienţa externă este aceea care se produce întâi şi că după aceasta ia naştere şi experienţa internă.

Teoria politică

În politică, Locke combate absolutismul şi tirania, apără libertatea şi dreptul, vede în puterea legislativă forţa supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă şi cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară. Dacă guvernul, reprezentanţii şi monarhul îşi depăşesc mandatul, atunci poporul trebuie să intervină şi să-şi exercite singur suveranitatea. Cine încalcă legea şi ştirbeşte din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta, şi revoluţia este în acest caz o armă de apărare, un rău necesar.

Alte teorii

În pedagogie, Locke recomandă să se deştepte în copil dispoziţiile naturale, să se ţină seama de individualitatea lui, să se predea un învăţământ intuitiv, să fie pregătit pentru muncă printr-o activitate plăcută. Contribuţii interesante a adus Locke şi în domeniul moralei.

Bibliografie

• traducere Armand Roşu şi Teodor Voiculescu, Eseu asupra intelectului omenesc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.