Parmenide
Parmenide (greacă Παρμενίδης Parmenídês) a fost filosof grec presocratic.
S-a născut la Elea, la începutul secolului V î.Hr.. Conform mărturiilor lui Platon şi Aristotel, a fost învăţat de Xenofan, după alţii însă ar fi fost elevul unui pitagoric numit Ameinias.
Amândouă teoriile sunt posibile. Provenea dintr-o familie
aristocratică, lucru care i-a permis să studieze cunoştinţele timpului
şi chiar să înfiinţeze o şcoală numită eleată. S-a bucurat de
aprecierea şi stima celorlalţi, scriind chiar şi o serie de legi pentru
cetate. Nu se cunoaşte data morţii sale. Dintre scrieri ne-au rămas
doar 154 de versuri dintr-un poem filozofic, căruia i s-a dat titlul
convenţional Despre natură.
O parte a poemului, "Calea adevărului", constă din argumente a priori privitoare la natura fiinţei. Cealaltă, "Calea Aparenţei", este o cosmologie tradiţională.
- Vino acum să-ţi spun singurele căi posibile de investigare pe
care le putem gândi. Prima cea care spune că este şi că nu poate fi
decât să fie, este Calea Convingerii (căci ea conduce către Adevăr).
Cealalată, cea care spune că nu este şi că trebuie în mod necesar să nu
fie, afirm că este cea întru totul de nedesluşit. Fiindcă nici nu se
poate cunoaşte ce nu este - aceasta este imposibil - nici nu se poate
afirma ce nu este, pentru că este acelaşi lucru a gândi şi a fi.
Alături de Heraclit,
Parmenide este cel dintâi filosof care face o distincţie netă între
percepţia senzorială şi cunoaşterea prin intermediul gândirii. În
concepţia sa numai cea din urmă poate conduce la descoperirea
adevărului. Subiect al filosofiei nu poate fi decât aletheia
(adevăr). "Existentul" unic, imobil, neschimbător nu poate fi păstrat
decât prin gândire, căci el însuşi este gândire. Cunoaşterea senzorială
prin care lumea apare diversificată, schimbătoare, este înşelătoare.
Sistemul său filosofic a exercitat o puternică influenţă asupra lui Platon, Plotin dând importante impulsuri şi concepţiei atomiste sau gândirii lui Anaxagora.
| 
